La spital
Jul 30
Am început să scriu articolul ăsta de 4 ori deja dar de fiecare dată a fost cineva care să mă întrerupa și să-mi amestece gândurile, așa că în speranța că nu mă va mai deranja nimeni vreau să vă întreb despre experiența foarte plăcută numită spital.
M-am gândit să vă întreb asta pentru că luni dimineață am o întâlnire cu medicul dermatolog pentru a scăpa de o aluniță (plus înca trei dacă se uită mai bine) și mă încearcă niște sentimente ciudate când mă gândesc la asta. Știu că intervenția propriu zisă nu este mare filozofie și nici nu îmi este frică de asta, ci doar de ceea ce provoca o aluniță dacă e nașpa. Am citit câte ceva pe gugăl în ultimele zile și sincer să fiu au cam început să-mi tremure picioarele.
O altă chestie ciudată este că în afară de câteva ocazii în care am fost pe la spital să-mi lipesc capul (când eram mic nu știam că mâinile pot fi folosite pentru sprijin așa că odata la ceva timp puneam frână în cap), să-mi pun piciorul în ghips sau să mă uit la doctor cum îi coase mâna lui soră mea nu am avut tangețe cu spitalurile iar aici în Olanda nu am fost într-un spital nici măcar odată. Așa că pot să spun că îmi e cam frică dar în același timp sunt și curios să văd ce și cum se întâmplă.
Dacă este cineva printre voi mai luminat la capitolul ăstă îl rog foarte, foarte frumos să împartă experiența lui și cu mine. Oricum luni după ce scap de la tăiat o să vin pe aici să povestesc și poate mă lasă să fac și poze.
Credit photo: Surgery Tools by ~unkreatives








