Nu cred că am apucat să povestesc pe blog că sunt fericitul posesor al unui HTC Desire care de duminică rulează varianta oficială (damn, I was so stupid!) de Froyo lansată de HTC (în concluzie am Froyo + HTC Sense oficial). Nu o să mă pun să povestesc că odată cu instalarea update-ului oficial am pierdut posibilitatea de a face root (pentru cei care au iPhone, root numele așa zisului jailbreak pentru iDevices) deci am pierdut posibilitatea de a folosi Apps2SD (și nu, eu nu am gasit nici o opțiune mai la botul calului pentru a instala aplicațiile direct pe card).

Revenind la ale noastre pentru cei interesați de puțină customizare și mai ales cei care sunt în situația mea și vor să instaleze aplicații pe cardul de memorie vă invit cu drag să citiți mai departe.

Înainte să începem aveți nevoie de următoarele aplicații:

• HTC Sync [download]
• Android SDK (Software Developer Kit) [download] (instalați, rulați, alegeți “Force https:// sources to be fetched” și bifați driverul USB) – voi presupune că instalați în următoarea locație X:\AndroidSDK\

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric. Octavian Paler – Scrisori imaginare

Nu de puține ori se întâmpla să uităm cât de fericiți ne pot face niște lucruri aparent mici care in esență pot schimba foarte multe sau ne pot face să ne simțim surprinzător de bine. După cum spuneam în primul post, o să fiu oarecum rezervat în ceea ce privește viața mea în spatele blogului ăsta dar totuși asta nu mă oprește să vă povestesc câte una alta.

Și uite că a trecut weekend-ul și cu ocazia asta a trecut și vizita mea la spital. Nu cred ca o să pot să găsesc cuvinte pentru a povesti cât de șocat am rămas când am văzut cum arata spitalul de aici. Venit cu imaginea unui spital din România unde nu te miri dacă dai de un picior tăiat pe jos sau chestii de genul ăsta.

Când am intrat în spital am avut impresia că intru într-un mall la cât de bine arăta, după ce am intrat o tanti foarte amabilă de la securitate vine și mă întreaba cu ce poate să mă ajute, îi explic unde trebuie să ajung și-mi zice să urmăresc cifrele de pe pereți (trebuia să aleg ruta 15, 40 și 46).

Ajung frumos la un ghișeu unde trebuia să fac rost de o bucată de plastic care atestă că sunt înmatriculat la spital (chestie care conține date personale, firma la care am asigurare medicală etc.) stau acolo 5 minute până îmi face tanti o poză și hai să mergem să scoatem sânge. Eeeeeee, aici a fost un pic de coadă, adică o altă tanti stătea și aștepta să îi ia și ei niște sânge. Într-un sfârșit îmi vine și mie rândul, mă leagă tanti de mână (adică pune un garou) îmi înfige o chestie ca un capac de pix cu un ac în vârf în mână, dupa care bag un tub și sângele meu (foarte închis la culoare) începe să curgă bucuros în recipient. Mulțumită de rezultat doamna doctor mă scuipă pe mână cu o chestie, îmi pune un pic de tifon și mă anunță că în 2 zile o să aflu rezultatul. Mission completed, zic și mă duc mai departe la dermatologie să scap de buba neagră (alunița de care vorbeam vineri).

Am început să scriu articolul ăsta de 4 ori deja dar de fiecare dată a fost cineva care să mă întrerupa și să-mi amestece gândurile, așa că în speranța că nu mă va mai deranja nimeni vreau să vă întreb despre experiența foarte plăcută numită spital.

M-am gândit să vă întreb asta pentru că luni dimineață am o întâlnire cu medicul dermatolog pentru a scăpa de o aluniță (plus înca trei dacă se uită mai bine) și mă încearcă niște sentimente ciudate când mă gândesc la asta. Știu că intervenția propriu zisă nu este mare filozofie și nici nu îmi este frică de asta, ci doar de ceea ce provoca o aluniță dacă e nașpa. Am citit câte ceva pe gugăl în ultimele zile și sincer să fiu au cam început să-mi tremure picioarele.

După cum probabil ați înțeles în articolul precedent mie îmi place la maxim să ascult muzică, la muncă, în tren, în mașină sau oriunde am ocazia. Mă ajută foarte mult să mă concentrez și în al-2-lea rând mă liniștește extraordinar de tare când am câte un pitic pus pe ceva sau cineva.

Discutam acum ceva timp cu jumătatea mea mai bună despre genul de muzică ascultat și despre melodiile preferate. A sunat foarte ciudat când am zis că mie ca să îmi placă o melodie trebuie să pot să îi fac legătura cu ceva care mă reprezintă (bineînțeles că trebuie să și sune bine). Chiar dacă îmi zboară mintea la un moment mișto din viața mea sau la unul extraordinar de nașpa important e să pot să o atribui vieții mele.

Acum pentru că sunt băiat bun o să vă și dau câteva exemple pentru a vă face o idee cam ce muzică ascult și de ce:

Brodie – Perfect girl – Melodie care o ascultam acum mulți ani și era un fel de “tribut” pentru persoana de lângă mine.

Dire Straits – Brothers in arms – Melodie pe care o ascultam în momentul în care un coleg prieten a venit cu măreața veste că l-au dat afară și urmează să-mi termin stagiul fără ca el să mai fie coordonatorul meu.

Vangelis – Conquest of paradise – legat de melodia asta nu vă pot da prea multe informații pentru că are legătură cu un moment nu tocmai happy din viața mea și în concluzie vreau să-l păstrez ascuns pentru publicul larg.

Nu știu cum sunteți voi dar mie parcă și acum îmi saltă inima de bucurie, nu vă speriați nu încep să vă povestesc “Amintiri din copilărie”, când mă uit în folder-ul în care îmi păstrez muzica. Utilizând last.fm într-o veselie am început să fiu un freak în ceea ce privește păstrarea melodiilor și ordinea lor, începând de la numele folderului până la informațiile găsite în mod normal in ID3 tag.

Bineînțeles nu aș face toate lucrurile astea dacă ar fi nevoie să dau rename la fiecare fișier în parte sau să modific în winamp tag-urile manual. Pentru a vă împărtăși și vouă “secretul” vă invit să citiți mai departe.

În primul rând aveți nevoie de următoarele programe open source dar mai ales gratuite (open source nu înseamnă în mod obligatoriu și gratuit) iar ca serviciile să fie complete sunt programe care merg și pe Windows și pe Linux (tutorialul o să fie pentru variantele pentru Windows):

Hai salut (reloaded),

Au trecut multe luni de când nu am mai pus degetul pe tastatură pentru a scrie pe un blog, așa că m-am gandit că ar fi cazul să încep să îmi omor timpul făcând un alt blog (nu că nu aș avea o grămadă de treaba la muncă). Habar nu am ce să vă spun că o să găsiți aici pentru că nu sunt genul care să-și pună viața pe net sau chestii de genul ăsta. Cu siguranță o să găsiți o grămadă de prostii nefolositoare care au fost scrise in momentele în care mă plictiseam prea tare.

Un lucru pe care vreau să-l fac înțeles de la început este acela că n-am alergat și nici nu o să alerg vreodată dupa trafic. Nu vreau să fac bani din blog (nu sunt atât de bun încât să fac asta) așa că nu o să vadă nimeni reclamă pe aici și nici răspunsuri la link exchange nu o să primiți. In blogroll (când o să am chef să-l fac) o să fie doar blog-uri care mie mi se par interesante sau sunt scrise de prieteni / cunoștințe mai mult sau mai puțin virtuale.

Acestea fiind spuse vă las spre ascultare melodia de la care vine descrierea blog-ului și vă urez audiție plăcută.